logo
RNTV Live

Porțile patinoarului din incinta Parcului Municipal, deschise/ VIDEO

Mihai Constantinescu

Porțile patinoarului din incinta Parcului Municipal, deschise/

1 Decembrie. Aceasta este data la care porțile patinoarului din incinta Parcului Municipal Vest au fost deschise celor care vor să practice patinaj în aer liber. Așadar, iubitorii patinajului vor putea practica acest sport zilnic, între orele 09:00-21.00.

Aproximativ 200 de ploieșteni iubitori ai patinajului au decis să meargă în patinoarul din incinta Parcului Municipal Vest să sărbătorească Ziua Națională a României prin mișcare.

Potrivit lui Donald Constantin, iubitorii patinajului nu vor scoate anul acesta mai mulți bani din buzunar față de anul trecut, tarifele rămânând neschimbate, așa cum au fost stabilite de Consiliul Local Ploiești. Patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești va fi deschis zilnic, pe perioada sezonului rece, între orele 09.00 – 21.00.

Trebuie precizat și fatul că Patinoarul din Parcul Municipal Vest va avea și un centru de închiriere și ascuțit patine.

Vă reamintim faptul că investiția a fost realizată cu fonduri europene, dar și de la  bugetul local.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/avertizare-anm/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republiaknews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor