logo
RNTV Live

Pompierii învaţă prahovenii cum să acţioneze în caz de cutremur, inundaţii şi încendii. Începe Caravana “Fii pregătit!”

Caravana “Fii pregătit!” sursa foto Prahova Economica
Mihai Constantinescu

Caravana “Fii pregătit!”

Pompierii învaţă prahovenii cum să acţioneze în caz de cutremur, inundaţii şi încendii. Începe Caravana “Fii pregătit!”.

În momentele critice fiecare persoanătrebuie să ştie ce are de făcut pentru a-şi salva viaţa. Cei care vor să afle chiar de la specialişti cum trebuie să reacţioneze în caz de cutremur, incendii sau inundaţii au ocazia să înveţe de la pompierii prahoveni. În acest sens, pot lua parte la  Caravana “Fii pregătit!” .

Reprezentanţii ISU Prahova anunţă că acestă caravană va ajunge sâmbătă, 22 Septembrie, în orașul Sinaia și va fi amplasată în Parcul Dimitrie Ghica, în fața Hotelului Caraiman. Duminică, 23 Septembrie, ajunge în orașul Ploiești, fiind amplasată pe bd. Independenței. Cursurile de pregătire  vor fi organizate în intervalul orar 09:00 – 18:00.

Personalul ISU Prahova va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România- cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față, se menţionează într-un comunicat de presă.

Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane. Este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găsește calendarul deplasărilor până în luna august.

Rezultate Caravană

Până în prezent,  Caravana “Fii pregătit!”  s-a bucurat de un mare succes. Doar în primii doi ani de la lansare, caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență, se menţionează în comunicat.

În actuala Caravana, se va ajunge în 7 localități. Pe 29 septembrie ajunge în Slobozia, iar în următoarea zi Urziceni

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor