Polițiștii din Câmpina chemați în ajutor după ce fostul iubitul unei femei i-a furat mașina, în miez de noapte

Totul s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 01:30. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați de către o femeie din comuna Poiana Câmpina, despre faptul că fostul concubin i-ar fi luat autoturismul personal, fără acordul ei, plecând cu acesta.

În baza sesizării, la nivelul unității de poliție, s-au format mai multe filtre rutiere, autoturismul în cauză fiind depistat, în trafic, de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Doftanei, pe raza municipiului Câmpina.

La volan, a fost identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul București care a declarat faptul că în urma unei neînțelegeri cu fosta concubină, a luat autoturismul acesteia, fără a-i spune, urmând să i-l înapoieze în această dimineață.

Din discuțiile purtate cu polițiștii, aceștia au constat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *