Pericolul din piaţă
Poliţiştii au efectuat un control în zona de vest a Ploieştiului. Nu se aşteptau să descopere aşa ceva.
Polițiști din cadrul Secției nr. 3 Ploieşti au executat o acțiune în piața agroalimentară Aurora Vest. Au vrut să vadă dacă în acest loc există copii la cerşit, se consumă alcool în public, dar şi pentru prevenirea și combaterea comerțului stradal ilici și a evenimentelor rutiere.
Au fost verificate cinci societăți comerciale, controlate 27 de autovehicule, legitimate 60 de persoane și au fost aplicate 14 sancţiuni contravenționale, în valoare de 3.730 lei.
Polițiștii au depistat un ploieștean, în stare de ebrietate, asupra căruia, în urma controlului corăporal sumar, a fost găsit un cuțit. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea port fără drept de obiecte periculoase.
Foto cu carater ilustrativ