Polițist din cadrul Poliției Locale Ploiești, bătut de un șofer recalcitrant.
Totul s-a petrecut astăzi în jurul orei 9.30. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că, un polițist din cadrul Poliției Locale Ploiești ar fi fost agresat de către o persoană necunoscută.
În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, identificând cei doi polițiști locali, declarând faptul că în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada George Coșbuc din municipiu, la un moment dat au solicitat unui conducător auto documentele de identitate, acesta din urmă lovindu-l pe unul dintre polițiști, plecând ulterior într-o direcție necunoscută.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Prahova, fără ca bărbatul în vârstă de 55 de ani să necesite acordarea de îngrijiri medicale, nefiind transportat la spital.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 50 de ani din municipiul Ploiești.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar de cercetare penală sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești care va dispune măsurile ce se vor lua în cauză.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.