logo
RNTV Live

Poliţia Şcolară, doar pe hârtie? Sindicatul poliţiştilor rupe tăcerea

e41184db172c721f861a156cda15be64
Mihai Constantinescu

Poliţia Şcolară nu există în realitate?

Poliţia Şcolară şi-a intrat în atribuţii de la începutul noului an şcolar. Fenomentul de bullyng ar trebui eradicat cu ajutorul acestei structuri, la fel ca oricare altă infracţiune comisă de sau asupra unui elev.

În realitate, Poliţia Şcolară este doar pe hârtie. O spun chiar sindicaliştii din Sindicatul Europol.

Într-o postare pe Facebook, aceştia au explicat că lipsa de personal face imposibilă funcţionarea acestui segment.

“Ne aflăm în situația în care la nivelul fiecărei unități de poliție există câte un împuternicit șef la Biroul Poliției pentru Siguranță Școlară, ce are în subordine nu polițiști ci doar un număr de 4 funcții de ofițer specialist și una de agent principal, acestea nefiind ocupate până în prezent, exact din cauza lipsei de personal.

Totodată, constatăm că în urma demersului pompieristic și sanchiu al MAI, inspectoratele de poliție județene din țară se află în situația în care la organigrama acestora s-a mai adăugat un birou cu atribuții încă necunoscute, așteptând directive vis-a-vis de modul de funcționare, care nu au de unde să apară la acest moment, deoarece Direcția Poliție Siguranță Școlară nu există până în prezent, tocmai din cauza faptului că nu putem vorbi despre operaționalizarea unei structuri ale cărei funcții nu sunt încadrate.

Iar pentru a scăpa de amprenta pusă asupra instituției de această bulibășeală creată de „reformarea” Poliției Române prin înființarea unei structuri încadrată cu personal inexistent, la nivelul inspectoratelor de poliție județene s-a dispus angrenarea efectivelor din cadrul altor structuri la deschiderea anului școlar, în contextul pandemic, pentru ca elevii, părinții și cadrele didactice să creadă că Poliția Siguranță Școlară, există și este operațională, așa cum a anunțat-o ministrul Vela.

Ca să fim mai expliciți, colegii noștri din teritoriu din cadrul structurilor de investigații criminale sau de investigare a criminalității economice care își desfășoară zilnic atribuțiile de serviciu în ținută civilă, au fost trimiși să îmbrace uniforma de polițist pentru a se prezenta la unitățile de învățământ cu un singur scop, acela de a asista la deschiderea noului an școlar deși nu aveau astfel de atribuții în fișa postului, ocazie cu care au fost nevoiți să stea în incinta unităților de învățământ cel puțin 3 ore, timp în care activitatea specifică a acestora a fost neglijată.

Practic, prin astfel de demersuri ne aflăm în situația în care viitoarele atribuții ale Poliției pentru Siguranță Școlară vor fi exercitate de aceiași polițiști care provin din cadrul Compartimentelor de Proximitate ori de Prevenire a Criminalității, care au desfășurat astfel de activități în fiecare zi, pentru că nu putem vorbi de o reformă și despre performanță atâta timp cât, pe genunchi, în aceste zile se întocmesc fișe ale postului pentru noua structură, în timp ce aceleași atribuții rămân în fișele postului colegilor de la structurile de poliție rutieră, ordine publică din mediul rural, proximitate și prevenire”, se arată pe Facebook

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor