logo
RNTV Live

Poliția Animalelor devine operaţională până la sfârşitul anului

60264713
Mihai Constantinescu

Poliția Animalelor devine operaţională până la sfârşitul anului. Cel puţin asta este intenţia în acest moment a celor în măsură să facă acest lucru. Când se va întâmpla acest lucru, oamenii legii vor putea intra cu forţa peste cei care îşi maltratează animalele.

Animalul va fi plasat într-un adăpost, pentru 45 de zile.

Poliția animalelor va fi operațională. Va avea structuri în toate județele și vom aplica legi în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară, a spus Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.

Din noua structură vor face parte 88 de medici veterinari alături de 488 de agenţi de Poliţie. Aceştia vor putea lua animalele aflate în pericol chiar şi în baza unor simple fotografii sau filmuleţe. Totuşi, poliţiştii spun că e nevoie de mai mult, notează observatornews.ro.

Conform Ordonanţei de Urgenţă adoptată seara trecută de Guvern, Poliţia Animalelor va începe să funcţioneze abia din decembrie. Între timp, autorităţile locale sunt obligate să pregătească adăposturile pentru animalele care vor fi salvate.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/retea-de-falsificatori-de…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/cel-mai-frumos-eveniment-al…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor