logo
RNTV Live

Poliția a sancționat administratorii de drumuri din Prahova care nu au intervenit corespunzător pentru deszăpezire

1-2
Dumitrescu Vlad

IJP Prahova a a emis vineri un comunicat de presă în care anunțat că, până la această oră, au fost aplicate mai multe sancțiuni pentru administratorii de drumuri care nu au intervenit pentru deszăpezirea carosabilului.

Sancționați au fost și șoferii de vehicule de transport marfă care, în condițiile de circulație de astăzi, au pus în pericol siguranța traficului rutier.

”Având în vedere situația meteorologică din județul Prahova, respectiv atenționarea de cod galben, valabilă din aceasta dimineață, ora 10:00 până la data de 29 ianuarie, ora 10:00, peste 100 de polițiștii prahoveni s-au aflat în teren, acționând pe principalele artere din municipii, orașe și localității din județ, în vederea asigurării unui trafic rutier în siguranță, precum și pentru fluidizarea acestuia.

Astfel, începând de la primele ore ale dimineții și până la ora 12.00, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale administratorilor de drum, în valoare totală de 9.135 de lei.

Totodată, polițiștii au intervenit la 11 evenimente rutiere, soldate cu pagube materiale.

De asemenea, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate conducătorilor de autovehicule pentru transport marfă, astfel, punând în pericol siguranța traficului rutier.

Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova vă sfătuiesc să țineți seama de următoarele recomandări:

•Pentru a circula pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, autoturismul trebuie să aibă montate anvelopele de iarnă.

•Anterior deplasării, asigurați-vă că instalațiile de iluminare, semnalizare, climatizare și dezaburire sunt în stare bună de funcționare.

•Îndepărtați în întregime zăpada sau orice altă depunere de pe autoturism, deoarece în timpul deplasării, zăpada sau gheața lăsată necurățată pe plafon poate aluneca și poate bloca vizibilitatea dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic.

•Este interzisă conducerea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Circulați cu atenție și respectați normele rutiere!”, a anunțat IPJ Prahova.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor