Grațiela Gavrilescu: PNRR nu este jucăria guvernanților! Incompetența e ridicată la rang de politică de stat

sursă foto Lumea Politică
omv

Grațiela Gavrilescu: PNRR nu este jucăria guvernanților! Incompetența e ridicată la rang de politică de stat

Grațiela Gavrilescu va susține atât moțiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea, cât și moțiunea de cenzură anunțată de PSD, transmite deputatul umanist într-o declarație politică.

just insolv sprl

Numeroasele eșecuri în elaborarea și gestionarea PNRR arată clar că ministrul Cristian Ghinea este depășit de situație și singurul curs firesc al lucrurilor ar fi trebuit să se finalizeze cu demisia sau demiterea acestuia din guvern.

Redăm, mai jos textul integral al declarației politice a Grațielei Gavrilescu, deputat PPU (social-liberal):

„PNRR nu este jucăria guvernanților!

Stimați colegi,

Mă așteptam ca observațiile (numeroase și pertinente) primite din partea Comisiei Europene pe marginea propunerii României privind PNRR să aibă efect de duș rece asupra guvernanților!

Nu au avut!

Dimpotrivă, chiar: rostesc, la unison, aceleași și aceleași declarații goale de conținut: că solicitatele clarificări sunt unele ”normale”, că toate țările au primit astfel de cereri, că e o procedură în curs, căreia guvernul îi va face față… Ba, domnului ministru Cristian Ghinea îi arde și de ”mișto”-uri politice: pune pariu, cu mandatul pe masă, că PNRR nu va fi respins…

Evident că… până la urmă… PNRR, tras- împins, va trebui să treacă, pentru că asta e regula jocului: toate statele membre să ocupe un loc la masa acestui proiect european.

Dar să ne spună domnul ministru când se va întâmpla asta și cât ne vor costa toate erorile de gâgă- care puteau fi lesne evitate-, pe care ni le-a semnalat Comisia, erorile de fond, cum este omiterea unor investiții absolut obligatorii în agricultură, și întârzierea finalizării documentului, care nu ne va mai da posibilitatea încadrării în termenele alocate cheltuirii sumelor și așa ciuntite față de cele promise inițial!

Într-o țară normală, un guvern responsabil i-ar fi cerut demisia, imediat, unui astfel de ministru incompetent!

În România, incompetența e ridicată la rang de politică de stat!

Păcat!

Susțin și voi vota, alături de colegii mei din PPU(s-l)  atât moțiunea simplă, împotriva ministrului Cristian Ghinea, cât și moțiunea de cenzură, anunțată, astăzi, de colegii din PSD.

Sper ca aceste două instrumente democratice să fie folosite de toți parlamentarii responsabili, care doresc să pună punct, definitiv, acestei guvernări nocive pentru România!”

​ ​

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here