trăzile Ploieștiului continuă să fie sufocate de deșeuri, iar autoritățile reacționează cu sancțiuni dure. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului, împreună cu inspectorii Regiei Autonome de Servicii Publice, au aplicat amenzi în valoare totală de 20.500 de lei într-o singură zi pentru aruncarea ilegală a gunoiului pe domeniul public.
Cele mai mari nereguli au fost descoperite în zonele cunoscute pentru depozitările ilegale, unde echipajele de control au vizat inclusiv vehiculele folosite pentru transportul clandestin de deșeuri.
Cea mai mare amendă, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată unei persoane care a abandonat deșeuri din construcții pe o platformă gospodărească de pe strada Aleea Levănțica. Alte sancțiuni importante au fost date pe străzile Drumul Sării, G-ral Ion Dragalina și Petrochimiștilor, pentru depozitarea deșeurilor lângă containere sau în locuri neautorizate, cu amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 lei.
Pe străzile Albăstrelelor și Nămoloasa, doi proprietari de imobile au fost amendați cu câte 2.000 de lei pentru că nu aveau contract cu firma de salubritate, alegând să arunce gunoiul la întâmplare.
Chiar dacă în unele cazuri s-au dat doar avertismente, autoritățile transmit un semnal clar: toleranța față de cei care murdăresc orașul este zero. Poliția Locală Ploiești anunță că va continua controalele și sancțiunile pentru a combate acest fenomen care afectează grav imaginea și sănătatea orașului.
Un mediu curat începe cu responsabilitate individuală. Altfel, nota de plată ajunge rapid la cei care sfidează legea.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook