logo
RNTV Live

Ploieștiul, la un pas să rămână fără apă caldă și căldură? Discuții în ședința CJ Prahova

WhatsApp Image 2022-07-26 at 21.16.13
Dumitrescu Vlad

Ploieștenii riscă să rămână fără apă caldă și căldură. Cel puțin aceasta este îngrijorarea mai multor consilieri județeni,care au ridicat problemele legate de termoficarea Ploieștiului în ultima ședință a Consiliului Județean Prahova.


Mihai Apostolache, consilier județean al Partidului Prahova în Acțiune, i-a solicitat președintelui Iulian Dumitrescu să ia măsuri astfel încât să existe transparență din partea conducerii executive a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termo Prahova.

„Mă așteptam ca la aceste întrebări lansate în spațiul public să răspundă reprezentanții ADI Termie. Observ că răspunsurile întârzie să apară, situație care mă determină, domnule președinte, să solicit implicarea dumneavoastră. La inițiativa dumneavoastră, după cum bine se știe, am fost cu toții de acord să înființăm o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară care să gestioneze serviciul prin care se furnizează apa caldă și căldura în municipiul Ploiești, din care să facă parte județul Prahova și municipiul Ploiești. Nicidecum nu ne-am dorit ca o astfel de entitate să se comporte ca altele înființate în trecut și a căror desființare se solicită în acest mandat.Având în vedere faptul că conducerea ADI Termie ar trebui să joace un rol activ și să clarifice toate aspectele legate de gestiunea acestui serviciu. Întrebările sunt: Care este prețul gigacaloriei în condițiile în care hotărârea de Consiliu Local al municipiului Ploiești prin care s-a majorat acest preț a fost suspendată de instanța de Contencios? Au fost adăugate sau nu clauze contractuale noi și dacă da în baza cărui temei legal? S-a obținut licența de către noul operator? Echipamentele deschise în licitație corespund cu realitatea din teren? La aceste întrebări trebuie să răspundă conducerea acestei structuri asociative pentru că altfel dă dovadă fie de nepricepere, fie are de ascuns ceva. În momentul în care dobândești o funcție, beneficiezi atât de drepturi, cât și de obligații, de aceea apreciez că în această etapă, comunicarea este esențială și trebuie făcută în mod constant astfel încât publicul să fie corect informat cu privire la modul în care este gestionat acest serviciu important”, a fost mesajul transmis de consilierul judeţean Mihai Apostolache.

Mihai Apostolache nu a fost singurul consilier județean care a solicitat detalii cu privire la serviciul de termoficare. Consilierul județean PSD Rareș Enescu a solicitat lămuriri în această situație.

„60.000 de apartamente din Ploiești nu știu dacă în curând o să sufere din cauza lipsei apei calde. În presă au apărut informații conform cărora de luna viitoare nu se va mai furniza apă caldă. Din 13 mai asociațiile de proprietari nu au mai primit nicio factură legată de apa caldă. Ce se întâmplă cu termia din municipiul Ploiești? Domnule președinte, vă rugăm să vă implicați și să vedem ce este de făcut”
”Nu cred că municipiul Ploiești își permite să rămână fără apă caldă” și „Trebuie să găsim o soluție ca Ploieștiul să aibă căldură și apă caldă”, au mai fost reacțiile consilierului județean PSD Rareș Enescu, în discursul susținut în timpul ședinței.

Reacția președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, nu a întârziat să apară.

„Sper că aveți încredere în domnul Andrei Volosevici că poate să managerieze aceste aspecte.(…) Eu zic că am făcut tot ce am putut să fac(…) O să-l chem pe domnul Andrei Volosevici cât mai repede, dar am mare încredere că Andrei știe ce să facă în această problemă, a termoficării, așa cum de multe ori a știut să găsească rezolvare la toate problemele ploieștenilor. Pentru asta și oamenii i-au acordat încrederea și sper ca și dumneavoastră, PSD, care sunteți cu noi la guvernare, să-l sprijiniți pe domnul Andrei Volosevici să ducă această problemă la capăt cât mai repede”, a fost replica lui Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor