logo
RNTV Live

PLOIEȘTIUL, LA UN PAS SĂ PIARDĂ BANI EUROPENI

Dumitrescu Vlad

Primăria Ploiești riscă să piardă noi proiecte importante finanțate cu fonduri europene. Totul a ieșit la iveală în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local, atunci când în dezbatere au fost puse proiecte care vizau anveloparea mai multor blocuri din municipiu.

O nouă ședință de Consiliu Local, noi dezbateri tensionate. Asta după ce în plenul legislativului ploieștean aleșii locali au descoperit faptul că proiectele care vizează anveloparea mai multor blocuri din Ploiești sunt la un pas să piardă finanțarea  europeană.

Iar riscul pierderii acestei finanțări a dus la discuții legate de proiectele întocmite de fosta administrație și care sunt foarte aproape de a nu mai fi implementate.

În timpul dezbaterilor, primarul Andrei Volosevici a ridicat problema majorării prețului la materialele de construcții, care practic a dus la o blocare a licitațiilor.

După lungi dezbateri, legislativul ploieștean a decis să proroge toate proiectele de hotărâre care vizau investiții pe fonduri europene care riscă să nu fie implementate, în cazul de față fiind vorba despre reabilitarea blocurilor. Totodă, reprezentanții Consiliului Local Ploiești au cerut ca lunar să fie informați legat de modul în care decurg proiectele care sunt propuse pentru a obține finanțare europeană.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor