logo
RNTV Live

Ploieşti: Şi-a dorit electronice şi electrocasnice NOI şi asta i-a adus poliţia pe cap. Instanţa de judecată, sesizată

cardclonat
Mihai Constantinescu

Ploieştence cercetate într-un dosar penal

Ploieşti: Şi-a dorit electronice şi electrocasnice NOI şi asta i-a adus poliţia pe cap. Instanţa de judecată, sesizată.

Dorinţa unei ploieştence de a avea electronice şi electrocasnice noi a dus-o direct în faţa oamenilor legii şi pe ea cât şi pe cea care a ajutat-o să le obţină.

Potrivit IJP Prahova,  una dintre femei i-ar fi falsificat celeilalte o adeverință de venit, neconformă cu realitatea, emisă de către o societate comercială, în baza căreia, aceasta din urmă ar fi încheiat un contract de credit în valoare de 3.999 lei cu un card de credit ataşat și ar fi achiziţionat mai multe produse electronice şi electrocasnice de valoarea respectivă.

De înţelegerea celor două au aflat şi poliţiştii. Aceştia au efectuat cercetări într-un dosar penal şi l-au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere de emitere a rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată, privind cele două ploieștence cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, respectiv complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/accident-rutier-grav-in-cartie-albert-ploiesti-un-taximetrist-asiatat-medical/?fbclid=IwAR2YyO6ZzHuKx-psjvldMs_3UeAA5ct-V2BhFNTA3oCxb_B1ABkFxd14vUQ

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/minivacanta-prelungita-la-sfarsitul-lunii-aprilie/?fbclid=IwAR0JQlm5FSm_0G13xHcWmmT9H59R-gIsyi_J0UJDlRMOLko1Pj75AD98NBY

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/doi-prahoveni-s-au-dat-drept-cetateni-turci-si-au-incercat-sa-pacaleasca-un-barbat-nu-se-asteptau-la-ce-a-urmat/?fbclid=IwAR3zEkDe8Oy8GoPvTx9qRSmEZaeXQ5JiOkF7-aZuyitWasSUCgDhHdwo0ug

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro.

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor