Ploiești Shopping City a donat tablete educaționale copiilor defavorizați din Prahova, în cadrul campaniei „Reciclează o poveste”

angajare

Ploiești, 3 octombrie 2022 – Campania „Reciclează o poveste”, inițiată de Ploiești Shopping City în 2019 și ajunsă anul acesta la cea de-a opta ediție, a atins sufletele oamenilor responsabili din comunitate, care au donat sute de cărți vechi și deteriorate. În schimbul acestor cărți, Ploiești Shopping City, cu susținerea Carrefour, Magic FM și Asociatia E-Civis, a adus un sprijin copiilor defavorizați din Prahova. 60 de elevi din cadrul Liceului Tehnologic „Carol I”, din Comuna Valea Doftanei, Județul Prahova, au primit tablete educaționale AllView complet echipate.

În topul european, România se situează pe ultimele locuri când vine vorba de lectură, potrivit Eurostat. Pentru a schimba această statistică, trebuie să încurajăm și să sprijinim generația tânără, iar campania ,,Reciclează o poveste” își propune, cu fiecare ediție, să le ofere o șansă la educație copiilor care nu au acces la informație. O altă nevoie contemporană este reciclarea, iar implicarea socială și un stil de viață sustenabil sunt cuvintele cheie ale acestei campanii.

,,Ne-am alăturat cu mare bucurie proiectului inițiat de Ploiești Shopping City, pentru că promovează valori în care și noi credem cu tărie: educație digitală pentru toți copiii, importanța lecturii în formarea personală, altrusim și dăruire față de comunitate. Copiii din școlile rurale nu au întotdeauna acces la toate instrumentele de care au nevoie pentru a beneficia de educație adaptată noilor metode de învățare, iar această inițiativă vine ca un minunat răspuns la această nevoie”, a declarat Ana-Maria Stancu, Președinte E-Civis.

#ResponsiblyTogether

Campania „Reciclează o poveste” intră sub platforma de responsabilitate socială #ResponsiblyTogether (Responsabili, Împreună) și reprezintă angajamentul Ploiești Shopping City pentru dezvoltarea și susținerea comunității. Aceasta reunește toate inițiativele centrului comercial, dedicate pilonilor de sustenabilitate precum educația, comunitatea și protecția mediului.

Despre Ploiești Shopping City

Ploiești Shopping City, primul și cel mai mare centru comercial din județul Prahova, are o suprafață închiriabilă de 46.500 m2 și pune la dispoziția clienților săi aproximativ 2.000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește unul dintre cele mai mari cinematografe din afara Capitalei, cu 12 săli de proiecție dintre care 7 sunt dotate cu tehnologia 3D, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum Zara, H&M, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Adidas, Starbucks, Tezyo, LC Waikiki, Intersport, Noriel, BSB, și multe altele.

Aplicația mobilă SPOT recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături în Ploiești Shopping City, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive.

Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property Romania împreună cu NEPI Rockcastle.

hidro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here