logo
RNTV Live

Ploiești s-a calificat finală competiției Capitala Tineretului din România 2024

ploiesti-capitala-tineretului-e1657611448259
Marin Ana

Ploiești s-a calificat finală competiției Capitala Tineretului din România 2024. Tinerii ploieșteni sunt în culmea fericirii deja, deși mai au un pas până la marea reușită. Data de 17 septembrie 2022 reprezintă un moment important, așteptat cu atât de mult entuziasm și emoție, aceștia susținându-și candidatura pentru dobândirea titlului de ,,Capitala Tineretului din România 2024” în fața juriului, la Prefectura Municipiului Cluj-Napoca.

”Astăzi, delegația echipei ,,Ploiești-Capitala Tineretului din România 2024, oraș finalist” compusă din: Mihaela Tătaru- Președintele Fundației Județene pentru Tineret Prahova
Domnul Daniel Nicodim- Viceprimarul Municipiului Ploiești
Radu Simionescu- Consilier Local și Președintele CCPT Ploiești
Ionuț Urzeală- Președintele iSports Ploiești
Daria Lupu- Relații Externe FJT Prahova
își va susține candidatura pentru dobândirea titlului de ,,Capitala Tineretului din România 2024” în fața juriului, la Prefectura Municipiului Cluj-Napoca.

Municipiul Ploiești s-a calificat în etapa finală a acestei competiții alături de orașele Oravița și Vaslui, pe care dorim să le felicităm pentru tot parcursul lor competițional și pentru munca depusă de-a lungul acestui proiect. Le urăm mult succes atât în această ultimă etapă, ce poate reprezenta, de fapt, un nou început prosper, cât și în ceea ce privește proiectele și planurile pe care și le-au propus pentru îmbunătățirea calității vieții tinerilor din propriile comunități.

Un lucru este cert:
Indiferent de rezultat, toți suntem câștigători prin prisma implicării noastre în acest proiect, ceea ce a însemnat pentru echipele candidate o experiență unică, utilă, complexă și sustenabilă, care ne va ajuta la implementarea de noi oportunități de dezvoltare pentru tineri și pentru societate.

De asemenea, dorim să mulțumim foarte mult tuturor membrilor echipei noastre, pentru entuziasmul, ingeniozitatea, efervescența și implicarea de care au dat dovadă pe tot parcursul proiectului și susținătorilor noștri care nu au încetat să creadă în noi! Iar aici nu avem nevoie de foarte multe cuvinte, deoarece fotografia atașată vorbește de la sine: tinerii ploieșteni participanți la Summitul Tinerilor 7.0 | RĂDĂCINI ne sunt alături și ne vor susține de la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca!

Ne bucurăm că în jurul proiectului nostru am reușit să adunăm o comunitate solidară, cu valori și idealuri ce se împletesc armonios, indiferent de culoarea politică sau de domeniul de activitate, atunci când ne gândim la tineri și la faptul că aceștia reprezintă prezentul și viitorul societății noastre. Iar acum, Ploiești, #Let’sPLAY!” au scris membrii echipei ,,Ploiești-Capitala Tineretului din România 2024, oraș finalist”.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor