Ploieşti: Programul complet al evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României
Ziua de 1 decembrie 2018 marchează împlinirea a 100 de ani de la Unirea principatelor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, eveniment care a avut loc la 1 decembrie 1918, un simbol istoric al unității de neam și credință.
Municipalitatea ploieșteană organizează o serie de activități menite să cinstească memoria neamului și să aducă bucurie în inimile noastre.
Astfel, începând cu ora 09.30, se va derula ceremonialul de instalare a Gărzii, la Catedrala “Sfântul Ioan Botezătorul” și ulterior cel de realizare a dispozitivului.
Sosirea persoanelor oficiale (oficialități locale, veterani de război, parlamentari de Prahova, cadre militare active, în rezervă și retragere) va avea loc începând cu ora 11.00, când se va intona Imnul Național al României de către soliștii Orchestrei populare a Filarmonicii “Paul Constantinescu”: Violeta Barac, Adriana Deaconu, GeluVoicu și Traian Frâncu.
Ulterior, de la ora 11.15 se va oficia o ceremonie religioasă. În intervalul orar, 11.35-12.00, oficialitățile locale vor susține alocuțiuni, ce vor fi urmate de depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, la Catedrala “Sfântul Ioan Botezătorul”.
Solemna și tradiționala paradă militară se va desfășura începând cu ora 13.00, când trupele însoțite de tehnica militară vor defila, conform planului stabilit de Comenduirea Garnizoanei Militare.
Ploieștenii vor avea plăcerea de a urmări, de la ora 13.15, momentul în care primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, va acorda premiile pentru proiectul educațional “CAUTĂ EROII LA TINE ACASĂ – CAPITALELE UNIRII”, dedicat Centenarului Marii Uniri.
Festivitatea va fi urmată cu un spectacol folcloric susținut de Filarmonica “Paul Constantinescu”, Teatrul “Toma Caragiu” și Casa de Cultură “I. L. Caragiale” pe scena ce va fi amplasată între Parcul Toma Socolescu și sediul Bibliotecii Județene “Nicolae Iorga”.
În această perioadă, municipalitatea va oferi ploieștenilor tradiționala fasole cu ciolan.
Circulația rutieră va fi oprită pe tronsonul Piața Victoriei – Piața Eroilor, între orele 09.45-14.00.
În seara Zilei Naționale, începând cu ora 17.30, va avea loc un spectacol folcloric susținut de Filarmonica “Paul Constantinescu” pe scena ce va fi amenajată în centrul civic. Ulterior, începând cu ora 18.00, va putea fi vizionat un moment artistic susținut de elevi ai unităților de învățământ ploieștene.
De la ora 18.45, ploieștenii vor putea admira un moment inedit, respectiv o frumoasă ceremonie militară de retragere cu torțe, care se va desfășura de la esplanada Palatului Administrativ spre Bulevardul Republicii, până în zona monumentului domnitorului “Mihai Viteazul”.
Aprinderea iluminatului festiv de sărbători din Ploiești va avea loc la ora 19.00, la bradul de Crăciun al municipalității, ce a fost instalat în fața Palatului Administrativ.
Momentul respectiv va fi urmat de un spectacol, oferit în dar celor prezenți, de secția de revistă a Teatrului “Toma Caragiu”, care va avea loc pe scena din centrul civic.
Foto cu carater ilustrativ
comunicat Primăria Ploieşti