Ziua Internațională a Tineretului, sărbătorită la Ploiești cu activități intergeneraționale și un concert de tinere talente

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale" a Municipiului Ploiești

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează miercuri, 12 august 2026, o serie de evenimente dedicate Zilei Internaționale a Tineretului în Parcul Municipal Vest

Sub deviza „Împreună pentru o comunitate mai puternică”, programul este axat pe dezvoltare personală, dialog între generații și promovarea tinerilor artiști locali.

Manifestările debutează la ora 13:30 la Sala Sporturilor Olimpia cu o sesiune de team building și activități creative, urmată la ora 14:00 de atelierul „Tinerii și Seniorii împreună”, facilitat de formatorul Mihai Grigorescu. Această activitate își propune să aducă laolaltă voluntarii tineri și seniorii prin exerciții de comunicare și colaborare.

De la ora 19:00, pe scena din Parcul Municipal Vest, va avea loc concertul „Tinere Talente”, susținut de Alexandra Spireau, Maya Elena Burloiu, Daria Ioana Boboc și alți tineri artiști colaboratori ai Casei de Cultură. Intrarea la toate evenimentele este liberă, iar participarea la activități se face prin înscriere online.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article