logo
RNTV Live

Ploieşti: A fost înfiinţat Call Center pentru bunici. Vezi ce solicitări pot face bătrânii la acest serviciu

Mai mulţi hoţi din Prahova, Constanţa și Călărași au fost prinşi păcălind bătrâni cu metoda"POMANA"
Mihai Constantinescu

Ploieşti: A fost înfiinţat Call Center pentru bunici. Vezi ce solicitări pot face bătrânii la acest serviciu

Bunicii (adică toate persoanele cu vârstă de peste 65 de ani, care nu au susținători sau altă formă de ajutor), pot solicita sprijin  direct la numărul de telefon 0749.149.966. Acest număr poate fi utilizat doar  pentru asigurarea proviziilor (apă, alimente sau bunuri) necesare traiului doar pe costurile proprii ale solicitantului.

Decizia de înfiinţare a acestui Call – Center, a fost luată astăzi în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești.

Acesta va funcţiona cu program de lucru de luni până sâmbătă, între orele 08.30-15.30, pe perioada instituirii stării de urgență. Este coordonat de Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.

Astfel, alimentele, medicamentele sau bunurile, ce vor fi solicitate le vor fi livrate acestora, în mod gratuit, direct la domiciliu, însă costul produselor respective va fi suportat integral de către persoanele care le-au solicitat.

Reprezentanții Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești  vor prelua apelurile telefonice prin intermediul Call – Center și vor acorda sprijin și consiliere persoanelor în vârstă aflate în situația mai sus menționată.

De asemenea, societățile comerciale, organizațiile neguvernamentale, persoanele care doresc să ajute voluntar ploieștenii care sunt vulnerabili în această perioadă cu restricții, printr-un sprijin financiar sau într-un alt mod (pachete, hrană caldă, medicamente, etc.), pot contacta direct Administrația Serviciilor Sociale Comunitare la numărul de telefon 0751.107.674 sau prin Call – Center 0749.149.966.

Reamintim că, orice problemă întâmpinată de cetățeni, în contextul actual al epidemiei de coronavirus COVID-19, poate fi semnalată la numerele de telefon ale Direcției de Sănătate Publică Prahova 0244/407 776, 0244/407 780, 0244/407 760, 0244/595 402 sau la TELVERDE 0800 800 358.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/canabis-intr-un-centru-de-carantina-din-ploiesti-totul-a-iesit-la-iveala-dupa-un-scandal-produs-aici/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/update-numarul-celor-ucisi-de-coronavirus-in-crestere-romania-a-inregistrat-al-cincilea-deces/?fbclid=IwAR1RoHkiEBuPxG7025Lf3-Qi53lulKaZmKpZJi2SjVvUlz6GiuvFJsYzHbw

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/cum-arata-declaratie-ce-trebuie-completata-pentru-a-se-putea-iesi-din-casa-pe-timpul-noptii-documente-oficiale/?fbclid=IwAR3qHYace7K8ELU04Sa-Ym6lgp2ll34k3QndJiMleHyHoJFsbXWkttKYpV4

pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor