Petrolul Ploiești inițiază un proiect impresionant: „Împreună, ajutăm o școală!”

Admin Republika
1 Min Read
Sursă foto: Facebook/ FC Petrolul Ploiești

Meciul pe care Petrolul Ploiești îl va disputa duminică împotriva AFC Hermannstadt marchează debutul unei inițiative deosebite lansate de clubul galben-albastru.

Scopul acțiunilor pe care reprezentanții acestuia le vor întreprinde este acela de a susține sistemul de învățământ din județul Prahova.

Fanii sunt invitați să vină la stadionul „Ilie Oană” și să aducă o carte, pe care ulterior să o doneze într-unul dintre punctele speciale amenajate în incinta arenei sportive.

Toate cărțile adunate vor fi mai apoi donate către o școală din comunitatea prahoveană.

Astfel, vom contribui, împreună, la educația copiilor noștri, prin accesul la lectură și cultură. Donează o carte și, împreună, ajutăm o școală!

FC Petrolul Ploiești, pe pagina oficială de Facebook

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article
Niciun comentariu