logo
RNTV Live

Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, își exprimă intenția de a candida pentru un mandat de deputat în Parlamentul României

presedintele-CJ-Buzau-Petre-Emanoil-Neagu
Dudau Andreea Valentina

Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, a anunțat că intenționează să candideze pentru un mandat de deputat în Parlamentul României. El a subliniat că, având în vedere experiența sa de peste 20 de ani în administrația publică locală, dorește să-și aducă contribuția și în această sferă!

Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, a anunțat joi că intenționează să candideze pentru un mandat de deputat la alegerile parlamentare. Decizia a fost luată în urma discuțiilor interne și în urma evaluării posibilității de a contribui și în alte domenii alături de conducerea partidului. Neagu a exprimat speranța că, având în vedere experiența sa de peste 20 de ani în administrația publică locală, va putea să ofere o contribuție semnificativă și în acest nou context. Această decizie vine în urma desemnării senatorului Lucian Romaşcanu ca oficial candidat al PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean.

A fost decizia mea şi, reţineţi, doar decizia mea. După multe frământări, recunosc, ştiţi că la un moment dat am spus că nu o să mai candidez. Apoi, fiind nu uşor sentimental, pentru că mă leagă foarte multe lucruri de această instituţie la care eu ţin foarte mult pentru că eu aici m-am format la Consiliul Judeţean şi fiind 20 de ani de când am avut funcţii de conducere în această instituţie şi alţi patru ani în primii mei ani când am făcut cunoştinţă cu această instituţie şi am fost consilier judeţean. Sunt 24 de ani de când am intrat în această instituţie şi este normal să rămână ceva din părticica mea de suflet aici. Am hotărât, stând de vorbă cu mine şi, bineînţeles, după ce am hotărât că aş putea să fac şi altceva împreună cu cei din conducerea partidului, în special cu domnul preşedinte Marcel Ciolacu, cu secretarul general al Partidului Social Democrat, domnul Stănescu, şi, bineînţeles, şi nu în ultimul rând, cu preşedintele organizaţiei judeţene, domnul Lucian Romaşcanu, am ajuns la concluzia să continuu activitatea mea. Tot administraţie este şi acolo, decât că Parlamentul are un alt rol, acolo se fac legi şi aşa mai departe. Sper eu, din puţina mea experienţă, de peste 20 de ani în administraţia publică locală, să pot şi acolo, măcar un pic, să duc din experienţa mea.

preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Neagu a specificat că, în prezent, își propune să candideze pentru un post de deputat la alegerile parlamentare și că a decis să intre în competiție pe locul al doilea pe lista PSD, după președintele formațiunii, Marcel Ciolacu.

Mă onorează să fac tandem cu președintele Partidului Social Democrat la Camera Deputaților, domnia sa deschizând lista la Camera Deputaților, iar eu ocupând locul al doilea, în funcție de evoluția în această formulă la Camera Deputaților, sau aș putea să candidez la Senat pe primul loc. Opțiunea mea, precum și a conducerii partidului, este, însă, Camera Deputaților. Chiar ieri, în cadrul Comitetului Național al PSD de la București, s-a discutat această problemă în plenul partidului, domnul Romașcanu fiind confirmat ca și candidat al PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean, iar eu pe un loc eligibil în Parlamentul României.

Întrebat dacă a primit oferte de la alte formațiuni politice pentru a candida pentru președinția Consiliului Județean, Neagu a menționat că întotdeauna a fost un om de echipă și că nu a angajat negocieri politice cu niciun alt partid.

În principiu, am fost întotdeauna un om de echipă și nu am luat niciodată decizii fără a discuta cu ceilalți membri ai echipei. Consider că este un lucru normal ceea ce am făcut și, bineînțeles, sunt alături de echipa cu care mi-am petrecut o mare parte din activitatea mea și continuăm împreună. În ceea ce privește eventualele propuneri din partea altor formațiuni politice, nu este relevant, deoarece am încheiat acest subiect și nu doresc să mai discut despre acest aspect. Nu vreau să intru în negocieri directe cu nimeni și nu am avut această intenție.

Petre Emanoil Neagu

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor