logo
RNTV Live

A stat 13 ani cu cadavrul mamei pe canapea!

img
Ștefan Petre

Un bărbat de 76 de ani din Polonia a ținut cadavrul mumificat al mamei sale chiar la el acasă timp de 13 ani, descoperirea înfiorătoare fiind făcută de paramedicii chemați de o rudă.

Alarmat din ce în ce mai tare de comportamentul bărbatului, cumnatul lui a chemat ambulanţa, a anunţat joi parchetul local, notează Agerpres, care citează presa internațională. Paramedicii care s-au deplasat la domiciliul bărbatului au fost șocați să descopere corpul mumificat al femeii pe o canapea.

Incidentul s-a petrecut la sfârşitul lunii februarie, în Radlin, la aproximativ 50 de kilometri sud de Gliwice (în sud-vestul Poloniei).

Bărbatul locuia într-o parte a unei case împreună cu sora şi cumnatul său, cel din urmă fiind persoana care a alertat autorităţile, a relatat presa poloneză, conform G4Media.

După ce raportul medico-legal a arătat că femeia murise în 2010, s-a decis deschiderea mormântului de către procurori. „Când a fost deschis sicriul, nu era niciun cadavru în el”, a spus un purtător de cuvânt al parchetului. O analiză ADN a indicat că mumia descoperită în locuinţă aparţinea mamei bărbatului.

Investigațiile arată că acesta nu a acceptat moartea mamei sale, a scos cadavrul din mormânt şi l-a îmbălsămat cu substanţe chimice. Bărbatul a fost internat şi va fi cercetat pentru profanare de cadavru.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor