Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a verificat vineri 60 de unități din mai multe stațiuni de pe litoral, bilanțul zilei aducând amenzi totale de 321.000 lei, 18 avertismente și patru invitații la sediu pentru clarificări suplimentare. De asemenea, s-a dispus distrugerea de alimente în valoare de peste 18.000 de lei și închiderea temporară a patru unități, printre care CUZA SRL (Costinești), DINASTY PRO VSF (Mangalia), ESTIVAL NEPTUN SRL (Vama Veche) și ECHIPAMENT ACVATIC LORD UNIC SRL (Mamaia Nord).
La restaurantul „Lavrion” din Mangalia (SC DINASTY PRO VSF SRL), inspectorii au găsit o situație gravă: pânze de păianjen foarte vechi și dense în spațiile de depozitare, gândaci în bucătărie și lipsa autorizației de funcționare. Întreaga marfă, în valoare de 7.608 lei, a fost casată, iar toate ustensilele și frigiderele folosite pentru conservarea alimentelor au fost retrase din uz. Restaurantul a primit șase amenzi însumând 38.000 de lei și a fost închis temporar pentru condiții igienico-sanitare neconforme.
Controalele din Mamaia Nord s-au soldat cu amenzi de 147.000 lei și închiderea temporară a unei unități, în timp ce la Techirghiol, Eforie Nord, Costinești și în zona Mangalia-Vama Veche au fost aplicate amenzi, avertismente și s-a dispus distrugerea de produse alimentare neconforme.
Inspectorii ANPC atrag atenția asupra importanței respectării normelor de igienă și siguranță alimentară, mai ales în sezonul estival, când afluxul de turiști este ridicat.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.