Peste 2.500 de polițiști de la transporturi, ordine publică și rutieră acționează la foc automat timp de 2 zile
La foc automat! Aşa vor lucra timp de două zile oamenii legii, în cadrul acţiunii RAILPOL, ce are ca scop siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii. RAILPOL se desfăşoară la nivel european.
Astfel , peste 2.500 de polițiști de la transporturi, ordine publică și rutieră acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.
Se acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice.
Totodată, sunt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică.
La acțiune participă și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, jandarmi și polițiști locali.
Acţiunile organizate de Poliţia Română, în primele 9 luni ale lui 2019, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale au avut ca rezultat ridicarea în vederea confiscării a 63 de tone de metale feroase şi 12,6 tone metale neferoase (cupru), respectiv 1.167 de tone de mărfuri periculoase şi 42,5 tone deşeuri periculoase.
Fotot cu caracter ilustrativ
comunicat IJP Prahova