logo
RNTV Live

Peste 16.000 de arbori, arbusti și puieți, din 15 specii distincte, au fost plantați într-o singură zi, în județul Constanța

Imagine-WhatsApp-2024-03-18-la-22.13.34_97d6a93e
Constantin Corina

Această inițiativă remarcabilă a implicat peste 370 de voluntari, care au lucrat neobosit timp de 8 ore

Într-o inițiativă remarcabilă, peste 16.000 de arbori, arbuști și puieți au fost plantați într-o singură zi, în cadrul unei acțiuni de reîmpădurire și consolidare a ecosistemului din județul Constanța.

Echipa a transmis că a reusit să planteze tot ce si-a propus, iar atmosfera pozitivă și rezultatele palpabile ne-au încărcat cu energie și satisfacție.

Evenimentul a fost susținut de comunitatea locală, parteneri și organizații implicate în proiecte de regenerare urbană, precum și de instituții precum Primăria Constanța și OMV Petrom.

În cadrul acțiunii, au fost plantate diverse specii de arbori și arbuști, inclusiv stejar, ulm, frasin, tei, mesteacăn, sau forsythia și lavandă, contribuind astfel la diversificarea și îmbogățirea peisajului natural.

La eveniment au participat reprezentanți ai Primăriei Constanța, Gărzii de Mediu Constanța, societăților civile, organizațiilor non-guvernamentale, dar și parteneri comerciali și sponsori care au susținut proiectul.

De asemenea, proiectul beneficiază de sprijinul Companiei de Apă RAJA, asigurându-se astfel suportul direct pentru echipa de mentenanță a proiectului.

Pe pagina web https://oxigenpentruconstanta.ro/ veți găsi informații detaliate despre toate acțiunile derulate în cadrul programului „Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța”, împreună cu galerii foto ce surprind atmosfera și implicarea în evenimentele de voluntariat.

Foto: actfortomorrow.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor