logo
RNTV Live

Peste 150 de motocicliști au donat sânge la Ploiești

x
Ștefan Petre

Mai mult de 150 de motocicliști au mers sâmbătă la Centrul de Transfuzii din Ploiești pentru a dona sânge, în cadrul unei campanii organizate de Bikers for Humanity.

Conștienți că în spitale este mereu nevoie de sânge, aceștia speră ca donațiile ca acestea pe care ei le fac să devină o normalitate.

Deși ar fi putut să profite de ziua însorită și să meargă la o plimbare pe două roți, motocicliști din Prahova, Buzău, Vrancea sau București și-au dat întâlnire în număr mare la Centrul de Transfuzii din Ploiești, unde au donat sânge, anunță Știrile Pro TV.

Cristi Hrubaru, organizator: „Atunci când e vorba de donat sânge, nu contează că ai trotinetă, nici că ai zmeu că ai nu știu ce. Vino cu venele, donează sânge și totul e OK”.

Andrei Huțu, donator: „Tot timpul mă dau mare, dar nu e chiar așa. Prima dată când se apropie acul de mână, wow, îmi este frică, dar după aceea zic că e pentru o cauză nobilă și trec peste teamă, peste orice”.

Marin Petruș Ghencea, donator: „Așa suntem obișnuiți în general, suntem învațați să ajutăm”.

Mădălin Domnica, donator: „Chiar zilele trecute au fost două evenimente tragice, am pierdut doi colegi. Șoferii încă nu conștientizeză că motocicliștii au început să iasă în trafic”.

Medicii spun că nevoia de sânge este mare, iar cei mai rari sunt donatorii cu RH negativ.

Georgeta Hanganu, medic șef Centrul de Transfuzii Ploiești: „Grupa 0 negativ este foarte solicitată și consumul este extrem de mare, grupa A negativ, AB negativ B negativ sunt grupe pe care noi le avem în cantitate suficientă doar dacă avem un număr mare de donatori”.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor