Sursă foto: medichub.ro

Persoanele cu dizabilități vor primi carduri electronice de carburant pentru transport, iar cheltuielile anuale acoperite pentru alimentarea cu carburant vor fi de 1.500 de lei pentru cei cu handicap grav și 750 de lei pentru cei cu handicap accentuat

„Acordarea dreptului la transport interurban prin card electronic de carburant se adaugă celorlalte metode alternative. Persoanele care nu deţin autoturisme pot opta pentru biletele de transport interurban cu trenul sau autocarul”, a notat Vasilcoiu. 

El a menționat prevederile cuprinse în Hotărârea de Guvern adoptată joi. Conform documentului, Guvernul a simplificat procedura de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat și a introdus o nouă modalitate de acordare, respectiv cardul electronic de carburant.

„Cheltuielile asigurate anual pentru alimentarea cu carburant și/sau încărcarea mijloacelor de transport electrice sunt în valoare de 1.500 de lei pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 de lei pentru cele cu handicap accentuat. Acordarea dreptului la transport interurban prin card electronic de carburant se adaugă celorlalte metode alternative, respectiv bonurilor de carburant pe suport hârtie și decontării bonurilor fiscale de combustibil pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice, cu condiția ca autoturismul să fie în proprietatea acestora sau a familiei, ori a asistentului personal, asistentului personal profesionist ori însoțitorului”, se specifică în textul documentului.

De asemenea, o altă opțiune pentru cei fără autoturisme sunt biletele de transport interurban cu trenul sau autocarul.

Opțiunea pentru una dintre variante se face prin cerere scrisă, depusă electronic sau la registratura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), de către persoana cu dizabilitate sau de oricare dintre următoarele persoane: reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, părintele, tutorele, asistentul maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat, în baza unei măsuri de protecție socială”, mai specifică hotărârea.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *