Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care acordă prioritate la casierii, ghișee și case de marcat femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de copii cu vârsta sub 5 ani, atât în instituțiile publice, cât și în cele private, inclusiv la serviciile oferite de acestea.

„Femeile gravide, precum şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate. Se acordă prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat ale instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care în instituţiile publice există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane”, prevede legea.

Potrivit noilor reglementări, entitățile publice și private sunt obligate să expună în locuri vizibile, lângă casele de marcat, casierii sau ghișee, afișe care să indice că femeile gravide și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani beneficiază de prioritate în servire, cu excepția situațiilor în care sunt disponibile casierii, ghișee sau case de marcat special destinate acestora.

„În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică”, mai prevede legea.

Conform acestei noi legi, entitățile publice și private trebuie să implementeze reglementările privind amenajarea locurilor de parcare în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare. Neconformitatea cu acordarea priorității femeilor gravide și persoanelor însoțite de copii cu vârsta sub 5 ani va implica sancțiuni de amendă cuprinse între 200 lei și 1.000 lei.

„Fapta persoanei care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide şi/sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 de lei”, mai arata actul normativ.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *