Prima persoană din Prahova, dusă în carantină forțată pentru că a încălcat măsura auto-izolării
Persoană din Prahova, dusă în carantină forțată pentru că a încălcat măsura auto-izolării. A plect la cumpărături
Inconştineţă dusă la extrem! O persoană din Prahova care se afla în auto-izolare a nesocotit măsura şi a plecat la cumpărături.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prănzului, când lucrătorii Secției 1 de Poliție Ploiești au efectuat verificări la o adresă din municipiu unde figura ca având domiciliu una dintre persoanele auto-izolate. Măsura oamenilor legii a fost întreprinsă în baza Planului de măsuri pentru realizarea misiunilor specifice în vederea combaterii răspândirii COVID-19.
Cu ocazia verificărilor la domiciliul respectiv, persoana în cauză nu a fost găsită, aceasta afându-se în timpul controlului la cumpărături. S-a deplasat cu autoturismul personal.
Fiind contactată telefonic, aceasta a revenit la domiciliu și a fost condusă cu un echipaj al ambulanței într-unul dintre centrele de carantină de pe raza județului Prahova, unde urmează să stea în izolare. Măsura administrativă a fost luată în conformitate cu articolul 7 din Ordonanța Militară nr.2/2020.
Suplimentar, persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor art. 8, alin. 1 din Ordonanța Militară 1/2020 cu amendă în cuantum de 2500 lei.
Situația a fost comunicată și Direcției de Sănătate Publică Prahova, în scopul luării măsurilor legale care se impun.
pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro