Urșii pun în pericol viața prahovenilor
În urmă cu mai bine de o lună, autoritățile prahovene erau în alertă din cauza urșilor. Și asta după ce o ursoaică cu pui a făcut ravagii în gospodăriile locuitorilor din Cheia.
Din fericire, ursoaica a fost capturată și relocată. Pericolul încă rămâne, spun specialiștii. Și asta pentru că legea interzice împușcarea urșilor, amenda fiind de 40.000 de euro.
Citește despre incidentul din Cheia: https://republikanews.ro/video-ursoaica-cu-pui-de-la-cheia-fost-prinsa-vezi-unde-se-refugiasera-animalele/
Capturarea ursoaicei cu pui de la Cheia nu a rezolvat problema. Conform http://campinatv.ro/, de câteva nopți, o altă ursoaica și puii ei au fost văzuți în Cartierul Câmpinița, din municipiul Câmpina.
Urșii au ajuns și în Câmpina
Apariția ursoaicei chiar printre casele oamenilor a adus panică în Câmpina. Mai ales că până acum nu au mai coborât urșii atât de mult în localitate.
Localnicii au alertat autoritățile. Zona este acum monitorizată de jandarmi, vânători și polițiști locali.
Locuitorii din Câmpina sunt sfătuiți să evte plimbările în zona unde a fost semnalată ursoaica. Și asta pentru că animalul poate deveni agresiv, având în vedere că este însoțit de pui.
Citește mai mult pe : http://campinatv.ro/News/Article/a34d97c0-12e2-4093-967a-1a113641dec2_de-cateva-nopti-o-ursoaica-si-doi-pui-isi-fac-aparitia-in-nordul-campinei-pana-pe-strada-siretului
În urmă cu două săptămâni, autoritățile locale din Harghita protestau la București. Cereau împușcarea urșilor care s-au înmulțit excesiv și sunt un pericol pentru oameni.
Și reprezentanții asociațiilor vânătorilor, inclusiv din Prahova, au solicitat, printr-un apel înaintat ministrului Mediului, să fie emis ordin de derogare pentru vânătoarea de urși.
Mai multe detalii aici: https://republikanews.ro/protest-pentru-impuscarea-ursilor/
Sursa: campinatv.ro
Foto cu caracter ilustrativ