Beți mangă pe drumurile Prahovei
Cazurile inconștienților prinși beți turtă la volan sunt în creștere. Polițiștii de la Rutieră se confruntă tot mai des cu astfel de situații.
De parcă problema în sine n-ar reprezenta un pericol suficient de mare, unii dintre ei nici măcar nu au permis de conducere!
Unul dintre cei care pun în pericol viețile participanților la trafic a fost prins în Tătărani.
Un localnic de 46 de ani, băut bine, a provocat un accident. Din fericire, soldat doar cu pagube materiale.
La accident s-au deplasat polițiști din cadrul Secției Rurale nr. 3 Blejoi. Și au avut mult de lucru.
Pentru că, pe lângă concentrația penală de alcool măsurată cu etilotestul, omul nu avea nici permis de conducere. Și nici nu a avut vreodată!
Valorea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și conducerea fără permis au dat însă un dosar penal de toată frumusețea.
CITEȘTE și Capătul cursei pentru un motociclist din Ploiești.
Tot în weekend, polițiștii din Boldești au prins și ei un bețiv la volan (0,70 mg/l în urma testării cu etilotestul). Și ăsta a produs un accident, tot doar cu pagube materiale. Avea însă permis.
Altul a căzut în plasa polițiștilor la Ciorani. La 55 de ani, s-a urcat beat mangă la volan, deși nu are permis.Avea o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul espirat.
Totodată, la nivel județean, polițiștii au mai întocmit alte 6 dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului. Două în Ploiești, câte unul în Breaza, Cocorăștii Mislii, Telega și Florești