halep-begu la shenzen

Perechea Halep-Begu s-a impus, dramatic, la Shenzen

Perechea formată din jucătoarele Irina Begu/Simona Halep s-a calificat, în această dimineață, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari. Ele au învins dramatic, 4-6, 6-4, 13-11 un alt cuplu românesc, Irina Bara/Mihaela Buzărnescu.

Begu şi Halep s-au impus după o oră şi 49 de minute, reuşind să salveze şi cinci mingi de meci în super-tiebreak!

A învins experiența

Primul set a fost unul foarte echilibrat, în care nu mai puţin de cinci ghemuri au fost adjudecate la punct decisiv, Bara şi Buzărnescu înclinând balanţa după ce a fost 4-4. Begu şi Halep au dominat actul secund, având 5-1 după ce adversarele au luat primul ghem. Adversarele au avut o tresărire de orgoliu şi s-au apropiat la 5-4, dar Begu şi Halep au câştigat cu 6-4 şi au trimis meciul în super-tiebreak.

Bara şi Buzărnescu au condus cu 7-0 în super-tiebreak, au avut 9-6, 10-9 şi 11-10, dar nu au reuşit să încheie conturile, iar Begu şi Halep au întors scorul, câştigând cu 13-11.

Cresc bonusurile financiare ale româncelor

Begu şi Halep şi-au asigurat un cec de 7.271 dolari şi 110 puncte WTA, iar Bara şi Buzărnescu vor primi 3.852 dolari şi 60 de puncte. Begu şi Halep vor avea de aşteptat până îşi vor afla adversarele din penultimul act, având în vedere că pe partea lor de tabloul nu s-a jucat niciunul din meciurile din primul tur.

Begu şi Halep sunt calificate şi în optimi la simplu, Irina, cap de serie numărul patru, urmând să joace contra rusoaicei Ekaterina Alexandrova (ora 06:00). Iar Halep, principala favorită, va evolua împotriva chinezoaicei Ying-Ying Duan (după ora 09:00). Ambele partide se vor juca mâine și vor putea fi urmărite la Digisport.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *