Reprezentanţii Poliţiei Române anunţă că au fost efectuate percheziţii de amploare la persoane bănuite că au obţinut indemnizaţii creştere copil fără a avea drepturi în acest sens.
Concret, polițiștii din Călărași și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași au efectuat 150 de percheziții domiciliare la o grupare care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 8.200.000 de lei, prin întocmirea, în fals, a documentației necesare pentru obținerea de indemnizații de creștere a copilului. 23 de persoane au fost arestate preventiv, iar 4 sunt cercetate sub control judiciar.
În perioada 5 – 13 noiembrie 2020, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași au efectuat 150 de percheziții domiciliare, în București și în județele Călărași, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Argeș, Bacău şi Vaslui.
De asemenea, au pus în aplicare 153 de mandate de aducere, emise pe numele unor persoane care ar fi beneficiat de indemnizații de creștere a copilului, obținute în mod ilegal. Persoanele respective au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați, în vederea confiscării, 103.070 de lei, 33.110 euro, 970 de dolari, 400 de shekeli israelieni, 280 de lire sterline, 2,6 kg. de aur și un pistol tip airsoft.
De asemenea, la domiciliul uneia dintre persoanele bănuite, au fost descoperiți 10.000 de dolari, 20.500 de euro și 7.500 de lire, în bancnote false, potrivit sursei citate.
Au fost reținute 23 de persoane, care, la data de 4 noiembrie 2020, au fost arestate preventiv de către Tribunalul Călăraşi, iar, față de 4 persoane, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV