logo
RNTV Live

… pentru că și vor dar și pot!

cristian-anghelescu
Cristian Anghelescu

… pentru că și vor dar și pot!

Am avut plăcerea să urmăresc pe internet concursul de gimnastică „Moscow Grand Prix”, competiție oficială de calificare pentru Jocurile Olimpice de Tineret. Întrecere care va avea loc, reamintesc, în perioada 6-18 octombrie 2018, la Buenos-Aires (Argentina).

Nu mai este nicio noutate, ploieșteanca Denisa Stoian, sportiva CSM Ploiești antrenată de Simona Puiu, a reușit la capătul unui concurs extrem de tensionat să se claseze printre primele 18 sportive – din cele 56 de participante! – și să se încununeze, astfel, cu cea mai mare performanță a carierei!

Cutia Pandorei

Dar nu acesta este subiectul editorialului de față. Am vorbit și scris despre zglobia cu ochi de căprioară în timp real, acum mai bine de o săptămână.

O să descriu, în câteva fraze, amplitudinea uriașă pe care o oferă acest sport al grației în spațiul sovietic dar și cel ex-sovietic, principalele izvoare ale descoperirii și antrenării minunatelor sportive.

M-am autosesizat, după nici un ceas de privit, când la fiecare cadru strâns sau amplu apăreau “ca prin minune” bannerele sponsorului principal Gazprom, izvorul energetic al Rusiei, cea mai mare producătoare de gaze naturale din lume.

Și, întrebând-o pe Liliana Băescu, coordonatorul secției de gimnastică ritmică de la CSM, am aflat “marele secret”: președinta federației ruse Irina Viner, este căsătorită cu miliardarul Alisher Usmanov, directorul general al Gazprom Invest Holdings, filiala deținătoare de investiții a companiei Gazprom. Un personaj extrem de potent, averea acestuia depășind 15 miliarde de dolari, la sfârșitul lui 2017, potrivit revistei Forbes.

Printre alte mari afaceri ale oligarhului…

  • acționar majoritar al Metalloinvest, un conglomerat industrial rus, care a consolidat în 2006 activele societății Metalloinvest;
  • proprietarul editurii Kommersant,
  • co-proprietar al celui de-al doilea mare operator de telefonie mobilă din Rusia, MegaFon
  • co-proprietar al grupului Mail.ru
  • cel mai mare investitor al fondurilor Digital Sky Technologies (“DST”)
  • acționar la Arsenal Londra, echipă de fotbal din Premier League
  • sponsor al formației ruse de primă ligă Dinamo Moscova.

Pare suficient să ne răspundem întrebărilor legate de amplitudinea acestui sport – și nu numai! – în acea parte de lume!

Iar pentru cei care încă nu sunt convinși de veridicitatea celor scrise, vă invit să accesați următorul link și să înțelegeți de ce apar, de la an la an, zeci și zeci de campioane ale gimnasticii și, în general, ale sporturilor de sală…

https://www.youtube.com/watch?v=ebCqjLrHHmA&feature=youtu.be

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor