Mai multe locuințe, dar și instituții publice din zona de Sud a Ploieștiului, printre care și Spitalul de Pediatrie, au rămas fără apă caldă și căldură din cauza unor lucrări care vizează rețeaua de termoficare primară.

”Veolia Energie Prahova  a întrerupt luni, între orele 13.30 -20.00, în zona Hașdeu, furnizarea agentului termic pentru a putea interveni pe rețeaua primară de termoficare astfel încât să fie eliminate din pierderi. Printre instituțiile afectate s-a numărat și Spitalul de Pediatrie Ploiești”, ne-a declarat Zoia Staicu, directorul RASP Ploiești.

Printre instituțiile afectate se numără atât Spitalul de Pediatrie Ploiești, dar și Colegiul Spiru Haret, Colegiul de Artă “Carmen Silva”, Grădinița “Crai Nou” și Școala Gimnazială “Radu Stanian”.

”Nu este o problemă foarte mare. Spitalul este bine izolat și avem în fiecare salon aparate cu aer condiționat. Dacă e cazul, dăm drumul pe cald. Problema e cu apa caldă, dar ne descurcăm, pentru câteva ore, nu-i un necaz așa mare”, ne-a declarat medicul Anca Miu, directorul Spitalului de Pediatrie Ploiești.

De altfel au fost afectate și un număr de 1965 de apartamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *