Salvamonțiștii din Prahova, împreună cu pompierii de la ISU Prahova, au avut duminică o intervenție atipică, ținând seama de felul acțiunii. Un câine de rasă a fost salvat dintre Stâncile Brebului, o zonă aflată între localitățile Brebu și Șotrile. Acesta era localizat într-un refuziu de pe fața unei stânci alunecoase, la o înălțime de 100 de metri.

Intervenția a fost inițiată de pompieri, însă, pentru că nu a fost chip să finalizeze intervenția, au cerut sprijin salvatorilor montani. Împreună au reușit să ajungă în zona în care era localizat patrupedul. Cei care au dat alertă la 112 au fost reprezentanții unei asociații pentru protecția animalelor, care au observat câinele în locul respectiv.

Din fericire, salvatorii au reușit să recupereze animalul, care a fost dus imediat într-un cabinet veterinar pentru a fi evaluat.

Zona Stâncile Brebului este cunoscută pentru numărul mare de câini abandonați, problema fiind una recurentă în ultimii ani. Autoritățile locale au încercat diverse metode pentru a identifica persoanele care își lasă animalele în această regiune, însă fenomenul continuă. Reprezentanții administrației locale atrag atenția asupra necesității unor măsuri mai stricte pentru prevenirea abandonului și protejarea animalelor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews