Patru persoane arestate preventiv în Dâmbovița pentru trafic de droguri/ VIDEO

Erika Stoica
1 Min Read

Patru persoane arestate preventiv în Dâmbovița pentru trafic de droguri!

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea a patru persoane, cu vârste între 32 și 42 de ani, cercetate pentru trafic internațional și intern de droguri de risc.

Patru persoane arestate preventiv în Dâmbovița pentru trafic de droguri

Persoanele au fost prinse în flagrant în orașul Găești și municipiul Târgoviște, în cadrul a trei acțiuni succesive, în timp ce ridicau colete de la societăți de curierat, conținând aproximativ 41 de kilograme de canabis. Investigațiile au arătat că drogurile ar fi fost procurate din Spania și introduse în țară prin intermediul firmelor de transport internațional.

La 19 și 20 noiembrie 2025, procurorii au dispus reținerea celor patru persoane pentru 24 de ore, iar ulterior, Tribunalul Dâmbovița a hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile. Pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article