După ce Petrolul a pierdut pentru prima dată în istorie un meci „acasă″ contra celor de la U Cluj, antrenorul Florin Pârvu s-a arătat îngrijorat de situație și a tras un semnal de alarmă în rândul elevilor săi.
„O primă înfrângere, una în fața propriilor suporteri, ne doare foarte tare. Nu am reușit să intrăm în joc cum ne-am dorit. În primele 15 minute s-a pierdut jocul. Ei s-au adaptat mult mai repede la condițiile de joc. Noi am reușit să echilibrăm puțin după ce am făcut schimbarea cu Jefferson, puteam să marcăm prin Grozav. Cred că altfel ar fi stat lucrurile.
Mai mult în repriza a doua, așteptam să venim cu centrări, cu șuturi de la distanță, asta le-am cerut băieților. Am avut posesia, dar nu am reușit să marcăm. Îmi cer scuze suporterilor pentru acest rezultat. Am avut un eșec în ziua de Paște și ne doare.
Am spus-o întotdeauna, lucrurile nu s-au încheiat, play-out-ul este foarte greu. O înfrângere, o victorie, și se schimbă lucrurile în clasament, nu există liniște, asta trebuie să înțelegem.
Mi-aș fi dorit să fie un egal, cred că lucrurile erau în regulă pentru noi, dar nu am reușit și asta ne pune pe gânduri.
Trebuie să rămânem uniți, să redevenim acea echipă care are foame de rezultate. Nu spun că nu ne-am dorit, dar trebuie să intrăm din primul minut, aici trebuie să fim mult mai atenți. Urmează meciuri grele, trebuie să ne revenim după această înfrângere.”
Clasament (play-out) – sursa: LPF
M | V | E | Î | GM | GP | Formă | G | P | |||
1 | FCU 1948 CRAIOVA | 4 | 2 | 1 | 1 | 9 | 5 | EVÎV | 4 | 27 | |
2 | FC PETROLUL | 4 | 3 | 0 | 1 | 4 | 2 | ÎVVV | 2 | 27 | |
3 | FC BOTOSANI | 4 | 3 | 1 | 0 | 5 | 1 | VVEV | 4 | 26 | |
4 | AFC HERMANNSTADT | 4 | 2 | 2 | 0 | 6 | 3 | VVEE | 3 | 24 | |
5 | FC VOLUNTARI | 4 | 1 | 3 | 0 | 7 | 5 | EEVE | 2 | 23 | |
6 | FC UNIVERSITATEA CLUJ | 4 | 2 | 0 | 2 | 5 | 5 | VÎÎV | 0 | 23 | |
7 | AFC CHINDIA TARGOVISTE | 3 | 1 | 0 | 2 | 2 | 3 | ?ÎVÎ | -1 | 19 | |
8 | UTA ARAD | 4 | 1 | 1 | 2 | 3 | 4 | ÎEVÎ | -1 | 18 | |
9 | FC ARGES | 3 | 0 | 0 | 3 | 0 | 5 | ?ÎÎÎ | -5 | 14 | |
10 | CS MIOVENI | 4 | 0 | 0 | 4 | 0 | 8 | ÎÎÎÎ | -8 | 11 |
Sursă: Prosport
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.