logo
RNTV Live

Parlamentarii PPU, proiect de lege pentru modificarea legii dialogului social

PPU
rnews

Parlamentarii PPU, proiect de lege pentru modificarea legii dialogului social

Parlamentarii PPU (social-liberal) au depus un proiect de lege pentru modificarea legii dialogului social. Scopul acestuia, să apere angajații din sectorul privat și să corecteze disfuncționalitățile actualei legislații

Parlamentarii Grupării Umaniste au depus în Parlament o inițiativă legislativă privind modificarea și completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, proiect realizat la inițiativa lui Dragoș Frumosu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară „SINDALIMENTA”.
Elaborarea proiectului a durat aproape un an de zile și a fost făcută cu ajutorul mai multor specialiști în domeniul dialogului social, printre care îi amintim pe Doina Pârcălabu, fost președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, precum și Serghei Mesaroș, Director al Direcției de Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

„Este un proiect care are drept scop, în primul rând, apărarea drepturilor angajaților din sectorul privat. Oferă soluții prin care relațiile de muncă să fie bine conturate în contractele colective de muncă și, în același timp, introduce sancțiuni, pentru ca prevederile legale să fie respectate. Totodata, prin acest demers armonizam legislația interna cu recomandările mai multor organisme internaționale.”, a precizat Dragoș Frumosu, șeful Departamentului pentru Industrie Alimentară din cadrul PPU (social-liberal).

Finalizat de mai mult timp, proiectul a fost trimis către toate partidele parlamentare, către Ministerul Muncii și Secretariatul General al Guvernului, însă nici după mai bine de un an nu a fost primit un răspuns oficial din partea autorităților. Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și-a asumat susținerea acestui proiect, unul benefic atât pentru angajați și patronate, cât și pentru societatea și economia românească în ansamblu.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor