Iată că am ajuns cu povestea noastră la perioada 3-5 ani, o perioadă frumoasă, dar și plină de provocări. Dacă până acum dezvoltarea limbajului non-verbal părea să ne ocupe o mare parte din timp, începând cu vârsta de 3 ani intră în acțiune proverbul bine punctat de către micuțul dornic de experiențe noi: la început a fost CUVÂNTUL. Și CUVÂNTUL reprezintă VALOARE, iar prin gurița copilului nostru încep să prindă glas cuvinte care mai de care mai amuzante, mai apăsate, mai strigate, câteodată, chiar urlate. Astfel până și atitudinea noastră suferă unele transformări, destul de neclare în ochii uimiți ai micuțului, parcă ar vrea să ne spună: „parcă era mai bine când nu vorbeam, acum mama are senzația că sunt mare, dar eu vreau să fiu mic și să plâng mai ales când mă întreabă “de ce?”.
“De ce plângi, puișor? Ce îți lipsește?”
Ei bine, dragi părinți, copiii dumneavoastră nu pot răspunde la această vârstă la întrebări atât de logice. De altfel nici noi, părinții, zmeii zmeilor, nu putem răspunde corect, pertinent la uimitoarea întrebare: “de ce ești dragă supărat/ă?”. Supărarea nu are justificare logică nici pentru cei mari, cu atât mai mult pentru cei mici care nu au dezvoltată partea de cortex prefrontal. Cortexul prefrontal joaca un rol important in reglarea emoțiilor și comportamentului prin anticiparea consecințelor acțiunilor noastre și el se dezvoltă odată cu creșterea copilului. Cortexul prefrontal este numit și directorul executiv și reprezintă partea din creier care ajunge la maturitate cel mai târziu.
În această perioadă, majoritatea copiilor reușesc să identifice emoțiile și trăirile puternice și să le exprime. Îl poți auzi pe prichindelul tău spunându-ți că este supărat, furios etc. De departe cel mai bun mod de a dezvolta vocabularul emoțional al copilului se face prin etichetarea emoțiilor pe care nu le cunoaște. A vorbi cu copilul despre varietatea emoțiilor existente nu face decât să îl învețe despre propria persoană, adică să se cunoască mai bine.
De la vârsta de 3 ani putem vorbi de o noțiune tot mai des folosită “inteligența emoțională“. Specialiștii au ajuns la concluzia că în această epocă a vitezei, când reacțiile noastre trebuie să fie cât mai rapide și mai adaptate, inteligența emoțională a căpătat un rol mai important decât cea cognitivă. Pentru a crește un copil fericit și un viitor adult de succes, un copil cu o inteligență emoțională bine consolidată, trebuie să înveți să folosești tu aceasta abilitate, în viața ta.

Ce este inteligența emoțională?
Inteligența emoțională este abilitatea de a observa, de a înțelege, de a diferenția propriile emoții și ale celor din jur pentru a folosi informațiile obținute în ghidarea propriilor acțiuni. Inteligenta emoțională este dependentă de maturizarea structurilor neuronale implicate, proces extrem de complex care durează pana dincolo de vârsta de 20 de ani.
Care sunt beneficiile copilului cu o inteligență emoțională ridicată?
Un copil inteligent emoțional este un copil sociabil, empatic, creativ, un copil care respectă dorințele celorlalți fără să critice, fără prejudecăți, un copil care găsește rapid soluții pozitive și le folosește constructiv, un copil care capătă abilitatea de a-și controla cu ușurință impulsurile, un copil mai cooperant, etc.

Și cine este maestrul emoțiilor pentru copilul nostru?
Mi-ar plăcea ca fiecare părinte să se simtă și să se comporte în viața copilului lui ca un maestru, să îl învețe pe micuț să își identifice emoțiile corect. Atitudinea de maestru este una detașată, de ghidare, de educare blândă, o atitudine care îl ajută pe copil să își cunoască valoarea. Acest copil educat de părintele-maestru va deveni un adult sănătos atât din punct de vedere fizic și psihic, dar mai ales spiritual/sufletește.
Acestea sunt câteva dintre ingredientele unei educații adaptată vremurilor actuale.
Daniel Goleman spune atât de frumos: „In mod tradițional, puterea creierului este data de IQ, însă cu cat lumea devine mai complexa, inteligenta emoțională trece pe primul plan.”