Părinte nu te naști, părinte devii! Partea I (0-1 an) Sfaturi de la Loredana Mocescu, personal trainer and coach

Atunci când ne dorim un copil, ne dăm voie să visăm și ni se desfășoară prin fața ochilor scenarii perfecte, desprinse parcă din ședințe foto de revistă. Ce sentiment unic ni se cuibărește în suflet! Dintr-o dată ne simțim compleți, împliniți cu adevărat. Pe parcurs ne mai trezim din vis și observăm că misiunea de a fi părinte este o uriașă provocare.

La început (0-1 an), ne împrietenim cu micuțul îngeraș și până învățăm noul limbaj al omulețului, când plânge, de ce plânge, putem trece prin momente stresante, de panică. Copilăria noastră pare la milenii depărtare și rar ne mai aducem aminte pentru ce plângeam noi de se zguduia casa.

Când pruncul e sugar de meserie, plânge de regulă din 5 motive:

1.foame,

2.scutec murdar,

3.gaze sau colici,

4.somn

După ce eliminăm conștiincioși primele 4 motive, îl așezăm în pat să doarmă. Doar că, surpriză, plânge mai cu putere. Și acum? Ce facem? Unde scrie cum procedăm? Are manual de utilizare?

Ei bine, ultimul motiv este cea mai puternică nevoie a copilului mic:

5. nevoia de afecțiune.

Și el strigă tareeee: vreau la tine în brațe! Nu înțelegi?

Ce este de făcut?

Vă provoc, ca data viitoare când vă confruntați cu această situație să începeți cu ultima nevoie: cea de afecțiune. Cu calm îl luați în brațe și îi spuneți („poezia”): mami/tati este aici, ești în siguranță, mami și tati te iubesc, poți să plângi, pui mic (sau cum îl alintați), toată lumea plânge atunci când simte. Uite, acum, mami/tati te schimbă, te spălă (descriem activitățile cu voce tare), povestiți mult cu ei.

Astfel veți dezvolta acea rețea neuronală nouă de care creierul copilului are nevoie în special atunci când întâlnește situații noi. Ipostaza de părinte este și ea tot o situație nouă, așa că punem creierul la treabă

Acum am rezolvat partea „fizică”, trecem și la suflet și veți observa că vă veți conecta din ce în ce mai ușor suflet la suflet, în urma acestui ritual. Această “poezie” (pe care o vom mai adapta pe parcursul viitoarelor etape de dezvolare ale copilului în funcție de nivelul său de înțelegere) vă va ajuta să puneți bazele unei relații sănătoase și să vă bucurați de un viitor adult fericit, cu inteligență emoțională ridicată, ușor adaptabil la orice situație pe care o va întâlni în viața de zi cu zi.

Acum construim fundația, numită: AFECȚIUNE.

După o situație tensionată, e momentul potrivit să conștientizăm faptul că micuțul nostru nu funcționează după reguli bine stabilite, scrise în cărți, ba chiar răstoarnă orice pariu cu noi: că vom fi calmi, răbdători, iubitori si perfecți.

Acestea fiind spuse, acum e timpul să ne dăm voie să devenim părinți. Devenirea aceasta este o călătorie fascinantă, cu peisaje amețitoare, uneori greu de identificat, uneori ne obosește călătoria și parcă am vrea să fugim undeva departe, măcar 1 oră. (Acum e momentul să fugim la coafor, doamnelor, iar dumneavoastră domnilor, la o bere cu prietenii). Da, ceea ce simțim în astfel de momente este normal, aceste emoții înghesuite, prăfuite ies la suprafață pentru a vindeca răni vechi, uitate, dar pe care copiii știu cel mai bine să le apese, de parcă brusc, tot corpul nostru ar fi o telecomandă imensă incontrolabilă.

Nu trebuie să ne simțim vinovați pentru momentele acestea de imperfecțiune, indicat ar fi să avem răbdare cu noi, să nu ne taxăm fiecare greșeală, să nu ne comparăm cu nimeni, nici pe noi ca părinți, nici bebelușul. Devenirea aceasta se face pas cu pas, este ca și cum am crește împreună, iar o parte din emoțiile neplăcute simțite sunt cele trăite de noi. Ele încă dor, iar acum este momentul perfect să ne punem câteva întrebări:

1.    Ce simt? (frică, neputință, victimizare, etc)

2.    Cum se simte această emoție? Ce senzație am? (înțepături, palpitații, amețeală, etc)

3.    De ce simt asta? (pentru că nu sunt capabilă, nu sunt o mamă bună/un tată bun, etc)

4.    Când am mai simțit această emoție? (în copilărie: când mă simțeam înghesuit, în situații când nu voiam să sufere cineva și mai bine mințeam, când doream să ies în evidență, dar nu eram apreciat, când copiii râdeau de mine, etc)

5.    Unde am mai simțit asta? (acasă la părinți, la școală, când ieșeam la tablă, la joacă, la petreceri, la serviciu, etc)

Vă recomand, să aveți la îndemână o agendă a emoțiilor în care să notați toate aceste trări/emoții. După un timp,când o să le recitiți, o să fiți surprinși de evoluția dumneavoastră generală, nu doar ca părinți.

Esențial pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a oricărui copil este să fii doar un părinte real, nu unul perfect. Atunci când copilul tău te privește în ochi și știi că este al tău, atunci cunoști ce înseamnă să trăiești cu adevărat.

Kevin Heath spunea: “Biologia ne face părinți iar inima, Mamă și Tată”