logo
RNTV Live

Palatul Culturii din Ploiești, modernizat și consolidat cu fonduri din PNRR

palatul culturii (Large)
Dumitrescu Vlad

Palatul Culturii din Ploieşti urmează să fie reabilitat, restaurat şi consolidat cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Decizia a fost luată joi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Prahova, atunci când consilierii judeţeni au aprobat depunerea de către judeţul Prahova a proiectului „Reabilitare, restaurare, modernizare şi consolidare imobil Palatul Culturii”, în vederea obţinerii finanţării în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.1./1, Componenta 5 – Valul renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B.1: Renovareaintegrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice.

Valoarea maximă eligibilă a proiectului  este de 68.290.254,20 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 12.975.148,30 lei, rezultând o valoare totală de 81.265.402,50 lei cu TVA.

Palatul Culturii din Ploieşti este o construcţie monumentală, realizată în stil neoclasic francez, ridicată pe baza documentaţiei arhitecţilor Ernest Doneaud, arhitect român, de origine franceză, şi Toma T. Socolescu, spre a servi ca Palat al Justiţiei.

Edificiul a fost inaugurat la 26 noiembrie 1933. Cel care a tăiat panglica şi a rostit cuvântarea inaugurală a fost regele Carol al II-lea al României.

Clădirea, care a funcţionat iniţial ca Palat al Justiţiei, a devenit ulterior Palatul Culturii. Are subsol, parter, etajul 1 mai înalt şi etajul 2 mai scund, intrarea principală pe partea sudică aflându-se la nivelul primului etaj, fiind flancată de coloane masive.

Mai multe știri pe republikanews.rorepublikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor