logo
RNTV Live

Pagina de Media: Procurorul care instrumentează dosarul Ponta – Blair – Ghiță, linșat la România TV

savu-ghita
rnews

Mircea Negulescu, procurorul care instrumentează dosarul Ponta – Blair – Ghiță, a fost “linșat” la România TV -post tv patronat de Sebastian Ghiță, acuzat de complicitate la spălare de bani în acest caz. În timpul unui talk show pe tema acestui dosar, emisiune moderată de Paula Rusu și Bogdan Alecsandru, Sebastian Ghiță a intervenit telefonic, fără ca în platou să se spună vreun cuvânt despre calitatea lui în dosar (prezentat doar ca “dosarul Ponta – Blair”) sau despre faptul că omul de afaceri controlează postul de televiziune. Sebastian Ghiță este acuzat de procurorii DNA că este cel de la care Victor Ponta ar fi luat bani pentru a-l aduce pe Tony Blair în România. “Acest procuror are un prieten implicat în afaceri de droguri, cu dosare penale, care își dă mesaje cu el. Un om care e în dosare cu droguri poate să se numească frate cu un procuror de la DNA?”, a afirmat Sebastian Ghiță la postul tv pe care îl controlează, potrivit Pagina de media .
În acest timp, pe ecran rulau burtiere precum “Procurorul lui Ponta, acuzat de relații imorale cu denunțătorii”, “Plângere penală la DNA împotriva procurorului lui Ponta” sau “Înregistrări explozive în dosarul Ponta-Blair”.
“Dezbaterea” de la România Tv a avut loc după ce deputatul Daniel Savu a postat pe blogul lui ceea ce el prezintă drept o discuție între procurorul Mircea Negulescu (cel care a instrumentat cazul Ponta – Blair – Ghiță) și un superior. Dialogul neclar a fost disecat în jumătatea de oră și tradus (fără a exista dovezi explicite sau exprimări clare) într-o singură direcție: ar exista relații imorale între procuror, martori și lumea interlopă.
Moderatorul Bogdan Alecsandru l-a introdus protocolar pe Sebastian Ghiță, după intervenția deputatului Daniel Savu: “Îl avem la telefon pe colegul dvs din Parlament, domnul Sebastian Ghiță”.
“Domnul Savu îl acuză pe procuror de șantaj, de relații imorale cu martori. Cine este în spatele acestui dosar Ponta-Blair?” l-a întrebat moderatorul.
Sebastian Ghiță își începe intervenția, fără nicio mențiune (a lui sau a moderatorului), despre legătura lui cu cazul.
Daniel Savu, cel care a postat materialele, este lăsat să se dezlănțuie în voie într-o ploaie de acuze și chiar ajutat de moderatori: “Cum puteți defini metodele procurorului acestui caz, Mircea Negulescu?”.
Moderatorii au preluat ideile care conduc spre concluzia indusă a dezbaterii: “E ceva în neregulă cu procurorul”.
“Foarte bine că ați sesizat autoritățile, dar vreau să vă întreb altceva, pentru că sunteți ambii din Ploiești (Daniel Savu și Sebastian Ghiță, n. red). Vorbiți despre Răzvan Alexe, pe lângă procurorul care este numitor comun într-o mulțime de dosare care vin de la Ploiești. Cine e? Pare că sunt două personaje care fac legea. Domnul procuror și acest Răzvan Alexe. Dați-ne detalii”, a spus moderatoarea Paula Rusu.
Moment în care intervine Sebastian Ghiță, cu lămuriri despre procurorul care i-a instrumentat cazul (fără a afla nici acum de calitatea lui Ghiță în dosar): “acest procuror are un prieten implicat în afaceri de droguri, cu dosare penale, care își dă mesaje cu el. Un om care e în dosare cu droguri poate să se numească frate cu un procuror de la DNA?”.
Paula Rusu îl completează pe cel care controlează România TV: “Sunt lucruri foarte stranii în acest dosar”.
Au intrat prin telefon Bogdan Chirieac, care a recunoscut că nu știe despre ce este vorba (nu citise ce a scris Savu, dar era convins că “toată presa va prelua”), Lili Ruse și Sorin Roșca Stănescu.
Pentru că numele lui Dragoș Pătraru apare pronunțat în stenograme, s-a pornit o discuție legată de realizatorul TV, dar, după câteva încercări eșuate și interpretări neclare, subiectul a fost abandonat.
Concluzia finală a dezbaterii a fost: ceva este în neregulă cu procurorul.
Burtierele legate de procurorul din cazul Ponta au fost reluate de România TV, de câteva ori, și pe parcursul programelor de luni.
Sursa: http://m.hotnews.ro/stire/21299590

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor