Packeta România, platformă digitală globală pentru comerțul online, membră a Packeta Group, a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 26 milioane de euro, în creștere cu 19% față de 2023. Compania estimează o creștere de 25% pentru acest an, susținută de optimizarea livrărilor internaționale și consolidarea rețelei.

În 2024, Packeta România și-a extins rețeaua de puncte pick-up, ajungând la 1.031 de puncte proprii dintr-un total de peste 6.100 dezvoltate împreună cu partenerii locali. Creșterea a fost impulsionată de cererea ridicată pentru livrări rapide și soluții flexibile.

„În 2025, ne concentrăm pe consolidarea rețelei de puncte pick-up, optimizarea proceselor logistice și dezvoltarea livrărilor internaționale. Investim în infrastructură și tehnologii pentru a eficientiza transportul și a îmbunătăți experiența clienților”, a declarat Alexandr Jeleascov, managing director Packeta România.

Compania va continua să își extindă capacitățile logistice, inclusiv prin dezvoltarea depozitului din Oradea, și va intensifica livrările transfrontaliere către Bulgaria, Grecia și Ungaria, facilitate și de integrarea României în spațiul Schengen.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.