Între 28 iulie și 8 august 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat o amplă acțiune de control la nivel național, vizând sucurile, nectarurile și băuturile răcoritoare aflate pe piață. Inspectorii au verificat 630 de operatori economici, iar în cazul a nu mai puțin de 484 dintre aceștia au fost descoperite nereguli grave.
În total, au fost controlați aproximativ 650.000 de litri de băuturi, dintre care peste 82.000 de litri au fost găsiți neconformi cu prevederile legale. Consecințele au fost dure: 396 de amenzi contravenționale în valoare totală de aproape 2 milioane de lei, 197 de avertismente, dar și retragerea definitivă de pe rafturi a peste 36.000 de litri de produse improprii consumului. Alte 28.000 de litri au fost opriți temporar de la comercializare până la remedierea problemelor de etichetare.
Inspectorii ANPC au descoperit sucuri cu gust și miros modificate, ambalaje deteriorate sau etichete lipsă ori netraduse, produse cu termen de valabilitate expirat, dar și lipsa declarațiilor nutriționale obligatorii. În multe cazuri, băuturile erau depozitate în condiții necorespunzătoare, la temperaturi ridicate, în spații murdare sau direct pe paviment. Totodată, au fost constatate promoții prezentate incorect, lipsa prețurilor vizibile și chiar lipsa autorizației de funcționare.





Autoritatea îi îndeamnă pe consumatori să fie atenți la ambalaj și la etichete, să nu cumpere produse cu termen expirat și să păstreze bonul fiscal pentru a putea reclama eventualele nereguli.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook