Adjunctul de la SC Hale și Piețe vrea rezolvarea neregulilor din societate. A uitat însă că a depus această solicitare, chiar dacă a redactat documentul…acum câteva zile.

Sau, mai bine spus, o sesizare…pierduta. Doar din memorie, însă, fiindcă ea există la modul cel mai real cu putinţă. Protagoniştii? Directorul general interimar al SC Hale şi Pieţe SA, Eugen Vâlcoci, şi adjunctul acestuia, Corneliu Comendant. Obiectul sau, mai bine zis, subiectul respectivei sesizări scrise, cu antetul instituţiei, aşadar un caracter cât se poate de oficial, îl reprezintă anumite nereguli constatate în interiorul instituţiei. Nereguli pe care Corneliu Comendat le vrea rezolvate cât mai repede cu putinţă de către superiorul său. Cu liniuţă, adjunctul de la Hale şi Pieţe, le-a pus pe hârtie, a cerut număr de înregistrare (vezi foto) şi, teoretic,ai crede că aşteaptă un răspuns. Printre altele, Corneliu Comendat  sesizează probleme legate de anumite lucrări de reparaţii, executate fără a avea la bază soluţii tehnice serioase sau faptul că nu există specialist pentru condiţionarea lucrărilor la Compartimentul Achiziţii. El mai cere excluderea urgentă a societăţilor comerciale din sectorul de producători. ” Semnalez debandadă în atribuirea şi facturarea tarabelor, fiind atribuită aceeasi locaţie către mai mulţi comercianţi” se arată în hârtia respectivă, ajunsă în posesia reporterilor republikanews. Corneliu Comendant se mai leagă de  situaţia becurilor suplimentare de la Hale şi cere verificarea consumurilor tuturor mijloacelor auto, susţinând că, nici până la această oră, nu a fost întrunită comisia care să execute lucrarea. Pentru toate aceste nereguli, adjunctul de la Hale şi Pieţe cere luarea urgentă de măsuri.

Acum apare, însă, situaţia hilară. Contactacţi telefonic, niciunul, nici celălalt nu îşi amintesc să fi trimis, respectiv primit, o asemenea sesizare.” Eu nu am înaintat o asemenea hârtie, am verificat şi …nimic! Poate nu ştiu eu ce mai fac, doamnă…” a fost răspunsul primit de la Comendant. Interimarul de la Hale şi Pieţe nici el nu ştie de existenţa sesizării, însă… ” voi verifica la registratură şi dacă sunt cereri pertinente, de bun simţ, le voi rezolva. La mine nu a ajuns nimic. ” No comment!

cel mai verde complex reziential

 

 

 

 

 

 

 

 

arnos 6 oua

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here