O femeie de 51 de ani, din Ploiești, a ajuns, marți seară, în atenția Poliției, după ce a avut proasta inspirație să plătească pentru cumpărăturile făcute utilizând un card găsit în magazinul în care se afla.

O ploieșteancă în vârstă de 51 de ani este cercetată penal după ce a avut proasta inspirație să plătească pentru cumpărăturile făcute utilizând un card găsit în magazinul în care se afla.

 “La data de 8 martie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat din municipiul Ploiești, cu privire la faptul că și-a pierdut cardul bancar, iar o persoană necunoscută ar fi efectuat două plăți cu acesta.

Din cercetări a reieșit că bărbatul în cauză, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 18:00, a mers la cumpărături, la un magazin din zona de vest a municipiului, iar când a ajuns acasă a constatat că și-a pierdut cardul bancar, motiv pentru care a anunțat banca emitentă pentru a-i bloca contul.

Ulterior, acesta a primit pe telefonul mobil o înștiințare cu privire la faptul că au fost efectuate două tranzacții în valoare totală de 130 de lei, în magazinul de unde acesta făcuse cumpărăturile”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că o femeie de 51 de ani, din Ploiești, utilizase acel card găsit. Aceasta și-a recunoscut fapta și a restituit cardul, dar și suma retrasă. Cu toate acestea, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de însușirea bunului găsit, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *