Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat miercuri, în cadrul ZF Power Summit, că se ia în calcul lansarea a două noi programe destinate eficienței energetice a locuințelor: „Rabla pentru termopane” și finanțarea achiziției de acumulatori pentru prosumatorii care dețin panouri fotovoltaice, dar nu și un sistem de stocare a energiei.

„Ne gândim anul acesta să deschidem un apel din AFM pentru a finanța achiziția de acumulatori pentru prosumatorii care n-au avut posibilitatea să fie și mai eficienți prin stocarea energiei electrice în propriile case”, a explicat Fechet.

Ministrul a subliniat că una dintre principalele probleme ale prosumatorilor este dependența de un anumit tip de tehnologie sau brand de echipamente. Mulți utilizatori de panouri solare sunt nevoiți să achiziționeze un anumit tip de acumulator, adesea costisitor, care să fie compatibil cu sistemul existent.

„Ne gândim să putem finanța inclusiv achiziția unui invertor care să permită utilizarea oricărui model de acumulator, nu doar a unui singur brand. Asta ar oferi mai multă flexibilitate cetățenilor și ar putea stimula producția locală de astfel de echipamente”, a precizat ministrul.

Un alt program pe care Ministerul Mediului îl analizează este „Rabla pentru termopane”, menit să reducă pierderile de energie în sezonul rece și să sprijine economia locală.

„40% din energia dintr-o locuință se pierde prin spațiile vitrate. Un program de tipul ‘Rabla pentru termopane’ ar fi extrem de util dacă ne dorim să eficientizăm consumul de energie. În plus, avem foarte mulți producători români de termopane, ceea ce ar putea susține și economia națională”, a explicat Fechet.

Ministrul a punctat că aceste programe au ca scop principal reducerea facturilor la energie pentru români, dar și sprijinirea industriei autohtone.

„Acei oameni vor avea costuri și mai mici la energie și, în același timp, am putea finanța și economia României. Mă interesează unde ajung banii, astfel încât să sprijinim și cetățenii, și producătorii români”, a concluzionat Mircea Fechet.

Evenimentul ZF Power Summit, unde ministrul a făcut aceste declarații, este unul dintre cele mai importante forumuri dedicate pieței de energie, ajuns anul acesta la cea de-a 14-a ediție.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.