În perioada 11-13 aprilie, aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești va prinde viață într-o combinație vibrantă de culoare, talent, emoție, povești, muzică și creativitate, pe parcursul celei de-a patra ediții a Târgului de Artă Stradală de Florii. Acest eveniment cultural de referință pentru comunitate este organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești, în parteneriat cu Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești, beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești.

Timp de trei zile, arta va deveni puntea de legătură între tradiție și contemporaneitate, invitând publicul de toate vârstele să descopere frumusețea, expresivitatea și magia unei manifestări culturale în aer liber. Programul evenimentului va include spectacole de teatru pentru copii, recitaluri de muzică folk, reprezentații de cântece și dansuri populare, dar și o serie de ateliere creative diverse, de la modelaj în lut sau baloane colorate, la cele de mișcare și de încondeiat ouă, sau care vor explora aspecte din sfera artei animației, pe parcursul cărora cei mici vor avea ocazia să învețe tehnici de mânuire a marionetelor.

Unul dintre cele mai așteptate momente, devenit deja o tradiție a târgului, este Vânătoarea de Ouă de Paște, organizată în curtea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Acest eveniment special le va oferi celor mici ocazia să se bucure de o aventură interactivă, presărată cu provocări jucăușe, derulate într-o ambianță festivă, în care vor fi ghidați de personaje îndrăgite din lumea poveștilor.

De asemenea, pe întreaga durată a Târgului, vor putea fi admirate expoziții de artă plastică, alături de păpuși și costume din spectacole reprezentative ale secției Teatrul de Animație Imaginario, iar prieteni din universul magic al basmelor vor prinde viață și îi vor însoți pe cei mici, însuflețind atmosfera prin momente inedite de animație stradală, împreună cu statui vivante și artiști pe catalige care, prin mișcări grațioase și costume fascinante, vor încânta publicul cu talentul lor, aducând un plus de farmec evenimentului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.