casă părăsită sursă foto News.ro

Monstrul din casa părăsită

O fetiţă de ŞASE ANI a fost ademenită într-o casă părăsită. Ce au vazut doi săteni este de-a dreptul ŞOCANT.

A profitat că nu se poate apăra şi a ademenit-o într-o casă părăsită unde a început să o lovească, să o ameninţă şi să o batjocorească. Este întâmplarea incredibilă prin care a trecut o copilă de doar şase ani. Cel care i-a făcut toate aceste orori este un tânăr de 26 de ani,

Nefericita întâmplare s-a petrecut în Iaşi.

Violatorul a fost  prins de doi săteni în timp ce întreţinea relaţii intime cu copilul. Cei doi au încercat să-l oprească dar acesta a reuşit să fugă. Poliţia a fost alertată şi au reuşit să-l prindă câteva ore mai târziu, notează Observator.ro.

Fetiţa a fost găsită dezbrăcată şi plină de sânge în zona intimă. Micuţa a fost dusă la UPU Târgu Frumos, apoi mutată la Spitalul pentru Copii „Sfanta Maria”.

Daniel Luca a fost încătuşat şi reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru viol şi tâlhărie.

Localnicii cred, totuşi, că fetiţa a avut noroc. Oamenii spun că tânărul ar fi putut chiar s-o ucidă pe micuţă, dacă nu era găsit de săteni, potrivit surse citate.

Vezi şi https://republikanews.ro/o-familie-cu-7-copii-a-ramas-pe-drumuri-dupa-ce-casa-le-a-ars-in-totalitate-oameni-cu-suflet-incearca-sa-ii-ajute/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *