Geste disperat făcut de o femeie în vârstă de 55 de ani, din Păulești. S-a aruncat de la etajul 4 al unei unități medicale din municipiul Ploiești. A fost declarată decedată de personalul medical.
Din primele verificări efectuate de polițiști, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni cu intenție.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.